
Mihai Stamati este moldoveanul care a creat banca „Le Gardien des souvenirs” – cea care a câștigat meritul de a fi „multiplicată” pentru amplasare în locurile publice din Paris, informează Provincial.
Mihai Stamati este din satul Ciutești, raionul Nisporeni. Este finalist al concursului mondial de design din Anglia-Franța „Interiors motives awards” edițiile 2006-2008 și unul dintre puținii moldoveni care a avut ocazia să participe la concursul Internațional „Design Contest 2007”, organizat de Peugeot. Totuși, lumea a auzit de el abia acum patru ani când a prezentat publicului banca iubirii, potrivit unei postări pe o rețea de socializare a portalului Mândru de Nisporeni.
„Banca „Le Gardien des souvenirs” este proiectul grație căruia am câștigat o bursă rezidențială de creație la Paris. Banca asta a fost creată cu ideea de a fi un obiect într-un spațiu public unde oamenii pot să vină, să se așeze și pe care să lege niște dantele cu amintiri. De aici mi-a venit și ideea denumirii „Le Gardiens des souvenirs”, ceea ce în traducere înseamnă „străjerul amintirilor”. Am îmbinat simbolul inimii, care e partea cu speteaza, și simbolul infinitului – partea pentru așezare. Toate aceste elemente fuzionează nu doar prin construcție, dar și prin sensul final pe care-l reprezintă. După ce ideea mea a câștigat, o doamnă din Lion și-a dorit să aibă această bancă la un castel, situat pe valea Loirei. Jucăriile eco sunt niște produse de suflet pe care îmi face plăcere să le creez. Lucram la teza mea de doctorat și am vrut să dedic un capitol copiilor. Am mers pe ideea de eco, jucării simple ca formă și să faci dintr-o bucată de lemn ceva care să arate foarte bine și totodată să-l facă pe copil să perceapă lumea prin forme simple și culoare. Jucăriile pot fi găsite la Chișinău, dar în mare parte la București – acolo această nișă a design-ului e mai dezvoltată”, a precizat tânărul.
Dina Roșca