Peste 15 sate de pe ambele maluri ale Nistrului au participat la Festivalul „Paromul cultural Raşcov – Vadul-Raşcov”. Evenimentul a avut loc la Vadul-Raşcov, raionul Şoldăneşti, localitatea de baştină a regretatului poet Dumitru Matcovschi, transmite moldpres.md.
Agenda festivalului a inclus evoluarea colectivelor folclorice, de dansatori, tarafuri din zona Nistrului de mijloc cu un program de cântece, dansuri şi secvențe teatralizate. Totodată, au fost organizate excursii la destinaţiile turistice din Vadul-Rașcov: Casa-muzeu „Dumitru Matcovschi”, Cimitirul evreiesc, Grotele în stânci, Clopotnița din sec. XV etc.
Pentru festival au fost pregătite expoziții de fotografie, reprezentând atracţiile turistice din satele participante, expoziții cu desene ale elevilor din Rașcov și Vadul-Rașcov, proiecții de filme cu amintirile celor mai vârstnici locuitori ai acestor sate despre relațiile lor de prietenie cu vecinii de peste Nistru, tradiții, istorie, meșteșuguri, precum şi competiții sportive şi concursuri de desen pe asfalt, de bucate tradiţionale, un flash-mob al dansului „Coasa”, un rug și o horă a prieteniei pe malul Nistrului.
Săptămâna trecută a avut loc primul festival cu același generic și aceleași activități, dar care s-a desfăşurat în satul Rașcov din stânga Nistrului, în Casa de cultură renovată cu susţinerea Uniunii Europene.
Festivalul este organizat în cadrul proiectului „Comorile stâncilor nistrene”, realizat de Asociaţia Obştească „Casa de acasă” din comuna Vadul-Rașcov, raionul Șoldănești, în parteneriat cu grupul de inițiativă din satul Rașcov. Colaborarea este sprijinită financiar de Uniunea Europeană, în cadrul Programului „Susținerea măsurilor de promovare a încrederii”, implementat de Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare.
Potrivit organizatorilor, scopul festivalului constă în consolidarea relaţiilor culturale, turistice şi de prietenie între 15 sate de pe ambele maluri ale Nistrului, situate la poalele stâncilor nistrene, începând cu raioanele Şoldăneşti şi Camenca până la Dubăsari.
Dina Roșca