Circa 100 reprezentanți ai administrației publice locale (APL), mediului academic și organizațiilor obștești din Ucraina, România, Republica Moldova și Belarus au participat la Conferința științifică internațională „Lecturile municipale dedicate lui Antoh Kohanovski”, desfășurată la Cernăuți, Ucraina, în perioada 15-16 noiembrie, potrivit adrnord.md.
Discuțiile în cadrul conferinței s-au axat pe un șir de subiecte actuale legate de managementul municipal în contextul realizării reformei administrative și a integrării europene a Ucrainei prin adoptarea conținutului şi formelor de organizare a APL la modelele ce funcționează în țările vecine. În acest context, șefa Secției planificare strategică și programare din cadrul ADR Nord, Inga Cojocaru, a vorbit, din perspectiva aspectelor legale, instituționale și strategice, despre măsurile de consolidare a centrelor urbane în cadrul politicii de dezvoltare regională în Republica Moldova.
Programul conferinței a cuprins mai multe etape, printre care întâlnirea participanților internaționali cu primarul orașului Cernăuți, Alexei Caspruk, în cadrul căreia s-a discutat despre perspectivele de dezvoltare a orașului Cernăuți, proiectele ce se implementează și cele ce urmează a fi realizate din bugetul local, precum și despre sursele atrase prin diverse programe și fonduri internaționale.
„Participarea la conferință a permis să împărtășim experiența Republicii Moldova, în general, și a ADR Nord, în special, privind modul de conlucrare cu administrațiile publice locale din zonele urbane și măsurile întreprinse pentru consolidarea centrelor urbane în cadrul politicii dezvoltării regionale în Republica Moldova. Totodată, am avut ocazia să mă familiarizez cu noi modele de autoadministrare în orașele din țările participante la conferință: Ucraina, România și Belarus”, se spune în raportul întocmit de șefa Secției planificare strategică și programare, Inga Cojocaru, în urma participării la conferința internațională de la Cernăuți.
Conferința științifică internațională „Lecturile municipale dedicate lui Antoh Kohanovski” a fost organizată de Primăria orașului Cernăuți în parteneriat cu Centrul Regional Cernăuți de Reformare şi Perfecționare și Catedra de Științe Politice şi Administrație Publică a Universității Naționale „Iurii Fedkovici” din Cernăuți.
Dina Roșca