Directorul spitalului, Andrei Alexeev, spune că se dorește deschiderea oficială a unității începând cu data de 13 iunie, relatează unghiul.com.
Practic la momentul de față nu a mai rămas decât de lucrat la zona de triaj, adică, la intrarea în unitate. Acolo urmează să fie pus acoperișul și să se facă ultimele finisări.
Întrebat ce schimbări va aduce noua unitate proaspăt renovată, directorul Spitalului Raional Ungheni, Andrei Alexeev, a spus că a fost pus accentul pe îmbunătățirea acordării asistenței medicale urgente. Astfel au fost amenajate 3 zone. „La intrare vom amplasa recepția, în partea dreaptă se va afla zona verde, pentru pacienții cu leziuni ușoare, în partea stângă zona galbenă, pentru pacienții cu leziuni grave, iar în față zona roșie, pentru cazuri extrem de grave, pentru pacienții care necesită reanimare. Tot ceea ce nu este legat de actul medical am încercat să amplasăm la nivelul II”, a menționat acesta.
Proiectul de renovare a unității de primire a pacienților se datorează investiției făcute de către Consiliul Raional, care a alocat în jur de 2 milioane de lei pentru lucrările de reparație capitală.
Dina Roșca