Urmare a semnării acordului de colaborare dintre Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți și Departamentul Instituțiilor Penitenciare, la finele săptămânii trecute Penitenciarul nr.11-Bălți a fost vizitat de un grup de studenți, potrivit unui comunicat de presă, informează Provincial.
Activitatea a fost organizată la inițiativa instituției de învățământ și a avut drept scop aprofundarea cunoștințelor teoretice și practice a studenților de la specializarea Psihologie Judiciară ciclu II de studii. Astfel, aceștia s-au familiarizat cu domeniul probațiiunii penitenciare, specificul activităților cu caracter psiho-socio-educative desfășurate în penitenciar și de pregătire pentru liberarea persoanelor din locurile de detenție, condițiile de ispășire a pedepsei penale, asistența postpenitenciară ș.a.
Însoțiți de către angajații penitenciarului și ghidați de conducerea instituției, masteranzii au făcut cunoștință de istoricul înființării Penitenciaruluinr.11-Bălți, modul de viață din penitenciar, condițiile de detenție, programul zilnic și activitățile specifice desfășurate cu persoanele private de libertate.
Oaspeții au avut posibilitatea să cunoască aspectele mediului penitenciar prin prisma dispozițiilor care reglementează executarea pedepselor, drepturile și obligațiile persoanelor private de libertate. Totodată, aceștia au vizitat și camerele de deținere, curțile de plimbare, sala sportivă, biblioteca și biserica penitenciarului, fiind impresionați de cele văzute și declarând că realitatea văzută contrastează enorm cu percepția existentă în societate referitoare la condițiile de detenție.
Penitenciarul nr.11-Bălți salută vizita masteranzilor, colaborarea cu societatea civilă, organizațiile guvernamentale și non-guvernamentale fiind o prioritate a instituției.
Dina Roșca