Peste o mie de angajați ai Ministerului Apărării, care activează prin contract, vor primi indemnizații lunare pentru închirierea spațiului locativ.
Cabinetul de miniștri a aprobat un regulament în acest sens.
Proiectul prevede stabilirea unei indemnizații lunare pentru militarii prin contract, care nu sunt asigurați cu spațiu locativ de serviciu și care sunt incluși în lista de evidență a solicitanților pentru aceste locuințe.
Pentru a beneficia de compensația financiară, militarii vor trebui să dețină contracte pentru chirie și să prezinte dovada că nu au nicio locuință. Potrivit proiectului, mărimea compensaţiei nu va depăşi salariul de funcţie.
În prezent, la Ministerul Apărării sunt înregistrați 1389 de solicitanți ai compensațiilor pentru chirie, dintre care 961 activează în municipiul Chișinău și alți 352 – în municipiul Bălți.
În ședința precedentă Guvernul a aprobat facilități similare pentru angajații cu statut special din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.
Dina Roșca