Un grup din 32 de studenți din cadrul Colegiului National de Comerț al Academiei de Studii Economice din Republica Moldova a vizitat Serviciul Fiscal de Stat. Vizita are loc în conformitate cu programul de studii al Colegiului, care prevede vizitarea instituțiilor de stat, ce au atribuții în domeniul de specialitate.
Scopul reuniunii este educarea tinerei generații în spiritul civismului fiscal, cultivarea interesului pentru domeniul economic, dar și încurajarea acestora pentru a se dedica acestei profesii.
În cadrul întrevederii cu studenții în incinta SFS, specialiștii instituției gazdă le-au prezentat oaspeților informații despre activitatea autorității naționale fiscale per ansamblu, despre structura organizațională a acesteia, despre noile beneficii generate de restructurarea SFS și actualele modificări moderate în legislație ce țin de fiscalitate, despre sistemul bugetar al țării, noțiuni generale de impozite și taxe, și alte aspecte teoretice și practice ale administrării fiscale.
Cu exemple din propria experiență, în fața grupului de tineri studioși s-au prezentat șefi de direcții din cadrul SFS care le-au mulțumit tinerilor pentru interesul manifestat față de domeniul fiscal și instituția pe care o reprezintă. Separat, le-au urat succese pe tărâmul profesional.
La finele întrevederii, oaspeții au adresat întrebări și au interacționat activ cu angajații fiscali, mulțumindu-le pentru găzduire frumoasă și utilă pentru ei.
Dina Roșca