Mâine, la Cimișlia, va avea loc lansarea proiectului “Poarta de Sud a Moldovei deschisă pentru Promovarea Afacerilor și Investițiilor”.
Proiectul este finanțat de Uniunea Europeană, în cadrul Inițiativei “Primarii pentru Creștere Economică”. Aria geografică de acoperire cuprinde cele opt raioane ale Regiunii de Dezvoltare Sud: Basarabeasca, Cahul, Cantemir, Căușeni, Cimișlia, Ștefan Vodă, Leova și Taraclia.
Obiectivul general al proiectului, este dezvoltarea economică locală și îmbunătățirea competitivității antreprenoriale a IMM-lor din regiune, sporirea volumului de investiții atrase în economia Regiunii de Dezvoltare Sud.
Rezultatele scontate ale proiectului sunt consolidarea capacităților manageriale ale antreprenorilor din regiunea de Sud, crearea primei rețele regionale de consultanță în afaceri, elaborarea profilurilor investiționale în 8 raioane și dezvoltarea unui portal de promovare a oportunităților investiționale.
Costul proiectului este de circa 336 mii euro, cu o perioadă de implementare de 18 luni.
Dina Roșca