Primarul general interimar al municipiului Chișinău, Silvia Radu, susține că a reușit să colecteze deja în jur de 1500 de semnături pentru a putea fi înregistrată în calitate de candidat independent la șefia capitalei.
Cât despre cei care o ajută în colectarea semnăturilor, Silvia Radu a declarat că sunt membrii familiei și oamenii apropiați.
„Toți cei care sunt angajați, sunt angajați pe bază de voluntariat. Și soțul și fiul și-au luat o săptămână liberă ca să mă ajute la colectarea semnăturilor. Este familia mea, este familia soției fiului meu, oameni care mă susțin. Persoanele care au fost înscrise în liste, au fost prezentate la CEC și aprobate, și-au primit legitimațiile pentru colectare a semnăturilor. Sunt persoane independente, voluntare, care au venit în bază de voluntariat, mulți dintre ei mi-au scris prin Facebook că vor să fie angajați în acest proces”, a precizat Radu.
Totodată, Silvia Radu a infirmat informația apărută în spațiul public, precum că printre colectorii de semnături sunt și democrați.
De menționat că, Silvia Radu a început colectarea de semnături pe data de 10 aprilie și are nevoie de 10 mii de semnături.
Dina Roșca