După reparație și lansarea sistemului de încălzire pe bază de gaze naturale, Grădinița din satul Petrunea, raionul Glodeni, și-a redeschis ușile pentru copii, potrivit consiliului raional, informează Provincial.
Prezent la ceremonia de inaugurare, Președintele raionului Glodeni, Ion Leucă, a apreciat eforturile primăriei satului, care a contribuit financiar la instalarea cazangeriei și reparația grădiniței, dar și a mobilizat în acest sens agenții economici și cetățenii din sat. ”S-au realizat lucruri frumoase în localitatea Dumneavoastră, este meritul primarului, dar și al oamenilor de rînd. Sunteți cel mai tânăr sat din raionul nostru, dar cu o înțelepciune demnă de urmat de alte localități din țară”, a spus Ion Leucă. Președintele a mulțumit colegilor din cadrul Consiliului Raional pentru susținerea deciziei de a sprijini financiar proiectul de instalare a cazangeriei și de reparație a grădiniței din Petrunea, în acest scop fiind acordată suma de 640 mii de lei.
Ion Leucă a înmînat mai multe dilpome de mențiune în semn de mulțumire pentru contribuția acordată la implementarea proiectului ”Reparații capitale” și ”Sistemul de încălzire interior la Instituția Educație Timpurie din satul Petrunea”. Iar directorul instituției, Alina Sandu, a primit în dar un buchet de flori cu ocazia Zilei sale de Naștere.
Primarul satului, Iurie Nastas, a înmînat Președintelui raionului o scrisoare de mulțumire și a subliniat că după renovare 100 de copii din satul Petrunea se vor bucura de condiții mai bune pentru educație și dezvoltare.
Dina Roșca