Biroul Naţional de Statistică informează, că indicele preţurilor producătorului (preţurile medii de vânzare de către întreprinderile agricole1) la produsele agricole în ianuarie-martie 2018 faţă de perioada respectivă a anului 2017 a constituit 91,5%.
La produsele vegetale preţurile producătorului s-au micşorat în medie cu 10,7%. Esenţial au scăzut preţurile la tutun – cu 31,2%, floarea soarelui (excluzînd seminţe de soi) – cu 21,1%, culturi cereale si leguminoase boabe – cu 10,3% (din care la secară – cu 38,5%, culturi leguminoase boabe – cu 24,4%, orz – cu 18,4%, porumb (excluzînd seminţe de soi) – cu 12,1%, grîu (exclusiv seminţe de soi) – cu 4,6%)). Totodată, au crescut preţurile de vînzare la fructe și pomușoare – cu 54,5%, legume – cu 41,7%, cartofi – cu 6,7%.
La produsele animaliere a fost înregistrată micșorarea preţurilor producătorilor în medie cu 2,8%. Аu scăzut preţurile la ouă alimentare – cu 19,5%, porcine (în masă vie) – cu 3,8%, lapte – cu 1,5%, păsări (în masă vie) – cu 0,9%. Totodată, au crescut preţurile de vînzare la bovine (în masă vie) – cu 23,9%, ovine şi caprine (în masă vie) – cu 13,0%.
Dina Roșca