Echipa Liceului Teoretic „Mihail Sadoveanu” din municipiul Hâncești va reprezenta regiunea de centru – sud a țării în cadrul celei de-a II-a ediții a jocului intelectual „Cunoaște-ți Parlamentul”.
Câștigătorii vor participa la etapa finală, care va avea loc în luna aprilie, la Parlament. Pentru aceasta vor fi selectate 5 echipe din diferite regiuni ale țării, inclusiv municipiul Chișinău.
Tinerii vor răspunde la o serie de întrebări despre istoricul și activitatea Legislativului, parcurgând un traseu stabilit de organizatori. Muzeul Parlamentului, biblioteca, sala pentru conferințe de presă și sala Europei vor întâlni participanții la concurs cu probe intelectuale, fiind puse la încercare atât cunoștințele tinerilor, cât și abilitățile de lucru în echipă.
Echipele care vor reprezenta municipiul Chișinău și regiunea de sud a țării au fost selectate deja, iar până la finele lunii curente urmează a fi desemnate și reprezentantele regiunilor nord și centru-nord.
Prima ediție a jocului intelectual „Cunoaște-ți Parlamentul” a avut loc în luna decembrie 2018 și s-a desfășurat în cadrul campaniei de promovare a educației pentru drepturile omului și cetățeniei democratice, organizată în contextul marcării a 70 de ani de la adoptarea Declarației Universale a Drepturilor Omului.
Dina Roșca