Echipa guvernamentală, astăzi, a avut o ședință comună cu autoritățile publice locale din Anenii Noi, informează Provincial.
Prim-ministrul Pavel Filip, în cadrul ședinței, s-a referit la relația dintre autoritățile publice centrale și locale.
„Întotdeauna am încercat să scot barierele dintre autoritățile publice centrale și cele locale, noi suntem în aceeași luntre, pentru că toți avem o responsabilitate: să deservim mai bine cetățenii acestei țări”, a comunicat prim-ministrul.
Totodată, Filip s-a referit și la noua lege a salarizării în sectorul bugetar.
„După implementarea acesteia nimeni nu va avea de pierdut nici un leu. Totodată, nici un funcționar din sectorul bugetar nu va primi un salariu mai mic de 2 mii de lei, care astăzi este minimul de existență. Datorită reformei salarizării, creșterea economică va fi resimțită de cetățeni în propriile buzunare”, a declarat el.
În același timp, șeful Executivului a vorbit și despre acțiunile de asigurare a securității energetice a țării. „Construcția gazoductului Iași-Ungheni-Chișinău și realizarea proiectului de interconectare energetică. Acestea sunt acțiuni concrete, nu vorbe. Astfel, vom avea surse alternative de gaze naturale și de energie electrică”, a precizat Filip.
Prin urmare, la ședință autoritățile au abordat și problemele din raion: uzarea sistemelor de apă și canalizare, lipsa mijloacelor financiare pentru renovarea grădinițelor și centrelor de sănătate, cota TVA înaltă la produsele de origine animalieră.
Potrivit unui comunicat al Guvernului, toate problemele semnalate au fost înregistrate la Cancelaria de Stat, urmând a fi minuțios examinate pentru identificarea soluțiilor.
Mihaela Conovali