În contextual Zilei Internaționale a Alegerilor, Asociația Promo-LEX a demarat astăzi Campania de educație civică și electorală, intitulată „ALEGE gândirea critică”, informează Provincial.
Scopul campaniei este de a informa tinerii cu privire la drepturile lor electorale și importanța implicării lor în monitorizarea proceselor democratice, precum și în dezvoltarea comunităților locale.
„Astfel, timp de o lună de zile, echipa Asociației Promo-LEX va vizita 12 instituții școlare din 12 localități rurale și urbane din Republica Moldova. Tinerii vor viziona filmul „A goat for a vote” și vor discuta despre mesajul pe care îl transmite acest film, despre sistemul electoral, drepturile electorale ale cetățenilor, rolul partidelor politice și a cetățenilor în procesul de dezvoltare a democrației”, informează Promo-LEX.
Totodată, astăzi a fost organizată expoziția de fotografie #iesilavot, în Scuarul Europei din mun. Chișinău, care surprinde imagini din timpul campaniilor de educație civică și electorală organizate în contextul Alegerilor Locale Generale din 2015, Alegerilor Prezidențiale din 2016 și a Alegerilor Locale Noi din 14 mai 2017 și Alegerilor Locale Noi din 19 noiembrie 2017, în cadrul cărora au fost implicați peste 200 de voluntari din 77 de localități.
Managerul de Programe Educaționale din cadrul Asociației Promo-LEX, Irina Corobcenco, a menționat că, scopul expoziției este de a promova participarea civică a cetățeniilor în procesele democratice și electorale.
„Fotografiile sunt realizate și colectate de noi, sunt din ultimele 4 campanii. Au fost realizate în timp ce voluntarii, coordonatorii locali și noi mergeam în teritoriu și informam cetățenii cu privire la votul conștient și mobilizarea politică a acestora. Prin aceste fotografii, îi lăsăm pe cetățeni să decidă și să tragă careva concluzii. Expoziția de fotografie va fi găzduită de Parlament, Guvern, Biblioteca Municipală „B. P. Hașdeu”, Universitatea de Stat „Alecu Russo” din or. Bălți, Universitatea de Stat „B. P. Hașdeu” din or. Cahul, Consiliul Raional Călărași, precum și Liceul Teoretic „Pan Halippa” din or. Edineț”, a precizat Corobcenco.
Totodată, fiind întrebat despre prezența joasă la alegeri, directorul programului de monitorizare a proceselor democratice din cadrul Promo-LEX, Pavel Postica, a precizat că cetățenii încă sunt destul de activi. „Încă sunt destul de activi, totuși, cred că, avem posibilitatea să implicăm cât mai mulți alegători la alegeri. Cu cât mai multă lume vom avea la vot, cu atât mai credibile vor fi rezultatele și mai reprezentative vor fi organele ce le alegem. Faptul că vin puțini oameni la alegeri, vorbește despre un anumit dezinteres față de acest proces democratic, dar trebuie să recunoaștem că avem și un număr destul de impunător de alegători care nu se află în țară și efectiv nu au posibilitatea să participe, chiar dacă au această dorință”, a adăugat Postică.
Dina Roșca