Unul dintre cele mai delicioase gemuri ce trebuie să existe în cămară este gemul de căpşuni. Dacă mai spunem că este şi fără zahăr, atunci este obligatoriu de făcut măcar câteva borcanele. În loc de zahăr, pentru ca dulceaţa de căpşuni să se închege este indicat să adăugaţi 600 de ml de suc de mere natural.
Ingrediente dulceaţă de căpşuni fără zahăr:
1 kg de căpşuni
600 ml suc de mere
Mod de preparare dulceaţă de căpşuni fără zahăr:
Se spală bine, bine căpşunile, se curăţă de codiţe şi se taie în patru. Se lasă puţin la scurs şi după aceea se pune la fiert sucul de mere.
Când a scăzut la jumătate, se pun căpşunile şi se amestecă continuu, îndepărtând din când în când cu o lingură de lemn tot surplusul de spumă.
Când acestea legat se mai lasă la fiert 5 minute, amestecându-se continuu. După aceea se pun în borcane, care se sterilizează la cumptor.
După ce se scot borcanele, se pun cu capacul în jos şi se înfăşoară cu un prosop, lăsându-se astfel să se răceasă uşor.
Sursa:realitatea.net