Personalitatea politică din Republica Moldova în care cetățenii au cea mai mare încredere continuă să fie actualul Președinte al țării, Igor Dodon. Cel puțin aceasta arată datele Barometrului Opiniei Publice (BOP), realizat de compania „CBS-AXA”, la comanda Institutului de Politici Publice.
Potrivit sondajului, Igor Dodon a acumulat 19,8%, Maia Sandu – 8,3% și Andrei Năstase – 2,5%.
Sub două procente sunt: Vladimir Voronin – 1,8%, Ilan Șor – 1,7%, Pavel Filip -1,5%, Vladimir Plahotniuc – 1,5%, Renato Usatâi – 1,0%, Iurie Leancă – 0,5%, Andrian Candu – 0,4%, Zinaida Greceanâi – 0,3% , Mihai Ghimpu – 0,3%, Dorin Chirtoacă – 0,3% .
Totodată, au încredere în altcineva – 2,1%, nu au încredere în nimeni – 49,5%, nu au răspuns – 1,9% și nu știu – 6,8%.
De menționat că, sondajul a fost efectuat în perioada 18 noiembrie – 5 decembrie 2017, iar marja de eroare este +/- 2,9 %.
Dina Roșca