În Parlamentul RM a răsunat astăzi de colindele copiilor de la Centrul de plasament ”Brândușa” din municipiul Hâncești, informează Provincial.
25 de copii, împreună cu profesorii lor, au adus lumina sărbătorilor de iarnă în Parlament, colindându-i și urându-i de sănătate pe deputați și funcționari. Au primit, în schimb, daruri de Crăciun și aprecieri de la Vicepreședintele Parlamentului Vladimir Vitiuc și colegii săi.
”Vă mulțumim pentru frumoasa lecție de viață. Împreună să continuăm tradițiile frumoase pe care le avem moștenite de la strămoși. Vă dorim să aveți parte de o copilărie fericită, cu sănătate, iar feeria sărbătorilor de iarnă să ajungă în fiecare casă”, a menționat Președinta Comisiei protecție socială, sănătate și familie, Valentina Buliga.
Ulterior, copiii au vizitat sala de ședințe plenare a Parlamentului.
Dina Roșca