Vicepreședintele Consiliului electoral de circumscripție, Vitalie Miron, în cadrul unei declarații de presă, a explicat procedura depunerii actelor de către candidații la funcția de Primar al mun. Chișinău, informează Provincial.
„Solicitanții de a se înscrie în cursa electorală urmează să țină cont de hotărârea noastră prin care am dispus că prezentarea actelor urmează a avea loc până la data de 19 aprilie, orele 18. Va fi și un responsabil sâmbătă și duminică de la orele 9 până la orele 14, fără pauză de masă”, a precizat acesta.
Miron a comunicat mai multe detalii despre procedura de înregistrare a candidaților independenți. „Trebuie să faceți o diferență dintre candidații independenți, care solicită să fie înregistrați în cursă ca și candidați independenți, aceștia urmează să prezinte începând cu ziua de astăzi, orele 9 și să le fie eliberate listele de subscripție, mai apoi urmează să prezinte 10 mii de semnături valabile cu actele anexate. După ce recepționăm semnăturile, consiliul electoral de circumscripție, după cum am mai spus, se întrunește într-o comisie și se expune vizavi de înregistrarea candidatului. Candidatul independent dacă nu-i de acord cu hotărârea comisiei, nu are decât să conteste, dar nu știu dacă ar putea să repete procedura, însă dacă se încadrează în termenul legal – da, nu văd o problemă”, a declarat el.
Miron a vorbit și despre ceilalți candidați, din partea partidelor. „După cum ați văzut la primele persoane au fost recepționate actele, este o listă exhaustivă care urmează să fie prezentată Consiliului electoral de circumscripție, aceștia prezintă actele la fel – de la 4 la 19 aprilie. În termen de 7 zile, Consiliul electoral trebuie să se expună pe marginea fiecărui subiect”, a vorbit acesta.
Miron a vorbit când își pot începe campania cei înscriși în cursă: „Din momentul obținerii a calității de concurent electoral, de când ei sunt înregistrați”.
În același timp, vicepreședintele Consiliului electoral de circumscripție a comunicat și despre procedura de aranjare a concurentului electoral pe buletinul de vot.„Astăzi la 17 va fi tragerea la sorți, intuim noi că vor fi mai mulți concurenți electorali și, respectiv, dacă se înregistrează mai mulți concurenți electorali astăzi, Consiliul electoral de circumscripție se va întruni diseară pentru a trage la sorți pentru ca fiecare concurent să-și încerce norocul în vederea atestării locului în buletin și, așa de fiecare dată, când vor veni mai mulți concurenți într-o zi. În caz că vine doar un concurent într-o zi, el va avea prioritate pe buletinul de vot”, a conchis Miron.
Mihaela Conovali