Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a avut astăzi o întrevedere cu deputații Adunării Populare a Găgăuziei.
Într-o postare pe o rețea de socializare, Igor Dodon a menționat că au discutat despre situația din țară și din regiune.
„Alexandru Suhodolskii, vicepreședintele Adunării Populare a Găgăuziei, a informat că vineri, 8 decembrie a.c., toți membrii forului legislativ au adoptat în unanimitate o rezoluție a Adunării Populare prin care condamnă adoptarea de către Parlament a legii cu privire la combaterea propagandei rusești pe teritoriul Republicii Moldova. Deputații organului legislativ al Găgăuziei au înaintat un apel Președintelui Republicii Moldova cu solicitarea de a nu semna și promulga legea respectivă. Așa cum am afirmat în repetate rânduri, nu voi semna în nici un caz această lege. Sunt sigur că, după Găgăuzia, asemenea declarații vor fi făcute de autoritățile locale din alte regiuni ale Moldovei. Coaliția parlamentară, condusă de PDM, prin adoptarea acestei legi absurde, s-a indus în impas. Ei nu au nici puterea, nici capacitatea de a impune respectiva interdicție, care este una lipsită de sens, întregului popor al Moldovei”, a precizat Dodon.
Dina Roșca