Serviciul Fiscal de Stat informează contribuabilii despre aspectele care îl caracterizează pe un inspector fiscal.
Astfel, în cazul în care sunteți verificat de un inspector fiscal, fiți atenți la următoarele aspecte:
1. Un inspector fiscal este obligat să se legitimeze imediat ce intră în contact de serviciu cu contribuabilul. Legitimația reprezintă un document oficial ce adevereşte statutul juridic al funcționarului fiscal şi confirmă împuternicirile acestuia în exercitarea atribuțiilor. Ca excepţie este efectuarea cumpărăturii de control, exprimată în crearea artificială de către funcţionarul fiscal a situaţiei de procurare a bunurilor materiale, de efectuare a comenzii de executare a lucrărilor sau de prestare a serviciilor fără scopul de a le achiziţiona (consuma) sau de a le comercializa.
2. În conformitate cu Codul fiscal, controlul fiscal la fața locului poate fi efectuat doar în baza unei decizii scrise a conducerii SFS, iar agentul economic este în drept să ceară actul care confirmă această decizie. Respectiv, în scopul executării prevederilor menţionate, controalele fiscale se vor efectua numai în temeiul Deciziei privind iniţierea controlului.
3. La finalizarea controlului la faţa locului, inspectorul SFS întocmeşte un act de control fiscal în care sunt menționate rezultatele controlului, fiind specificate încălcările depistate. Acest act este semnat de ambele părți participante la control, iar un exemplar este prezentat agentului economic supus verificării.
4. După constatarea cauzei, bunurile materiale se restituie contribuabilului, iar mijloacele băneşti – funcţionarului împuternicit.
5. În cazul constatării unei fapte contravenționale inspectorul fiscal întocmește procesul-verbal cu privire la contravenție.
„Totodată, în cazul în care contribuabilul supus verificării are dubii cu privire la legalitatea controlului sau identitatea persoanei ce se prezintă a fi funcționar fiscal, Serviciul Fiscal de Stat roagă insistent să fie sesizat la numărul de telefon 0 8000 1525, linia fierbinte, tasta 4, Centrul Unic de Apel al Serviciului Fiscal de Stat sau 0 22 82 34 06, Direcția Securitate Internă și Anticorupție a SFS”, menționează Serviciul Fiscal.
Dina Roșca