Un individ în vârstă de 20 ani, domiciliat în Capitală, a fost observat într-un parc din sectorul Botanica având un comportament suspect, şi reţinut de către un echipaj mobil al Batalionului Reacţionare Operativă din cadrul Direcţiei de Poliţie a mun.Chişinău. La solicitările poliţiştilor de a se prezenta, tânărul se încurca în declaraţii şi se comporta neadecvat. Ulterior asupra lui au fost depistate mai multe pacheţele cu o substanţă cu miros specific, asemănătoare cânepei, anunță politiacapitalei.md.
La faţa locului s-a deplasat grupa operativă din cadrul Inspectoratului pentru a demara cercetările conform procedurii. Individul a fost escortat pentru a fi audiat, iar pacheţelele au fost sigilate şi expediate Centrului tehnico-criminalistic şi expertize judiciare al IGP. Totodată ofiţerii de investigaţii întreprind măsuri pentru a stabili provenienţa drogurilor, precum şi complicii acestuia.
Potrivit legislaţiei penale în vigoare el riscă o pedeapsă cu amendă în mărime de la 19 000 lei pînă la 25 000 lei sau închisoare de pînă la 2 ani.
Dina Roșca