Constantin Codreanu, candidatul Partidului Unității Naționale (PUN), a depus actele la Consiliul Electoral de Circumscripție pentru a fi înregistrat în calitate de candidat la funcția de primar al municipiului Chișinău, informează Provincial.
„Am 3 mesaje importante, primul este adresat unioniștilor și este un apel, fac apel să înceteze orice atacuri, fiindcă au de câștigat doar Plahotniuc și Dodon. Al doilea mesaj este pentru toți chișinăuienii, mi-am propus să fiu primarul care să unească și nu care să dezbine. Drumurile pe care le voi reabilita și multe alte lucruri sunt pentru toți cetățenii. Al 3-lea mesaj este adresat celor care nu au decis pe cine să voteze, singurul candidat pe care în acest moment are șanse să-l bată pe mini-Dodonul Ceban, sunt eu. Sunt singurul care pot asigura o victorie în fața socialiștilor. Aceste 3 mesaje sunt foarte importante”, a precizat acesta.
Amintim că, astăzi, Partidul Liberal Reformator și-a anunțat sprijinului politic pentru candidații PUN în alegerile anticipate din 20 mai 2018.
Mihaela Conovali