Fracțiunea socialiștilor din Consiliul Municipal Chișinău (CMC) a anunțat că a rezolvat o problemă care îi frământa și anume – acordarea ajutoarelor materiale pentru populație, dat fiind faptul că anterior activitatea Fondului Muncii de susținere a populației a fost sistată de Guvern.
În cadrul unei conferințe de presă, socialista Eugenia Ceban a declarat că, CMC a aprobat un regulament, dar și a creat componența unei Comisii Nominale privind stabilirea și repartizare ajutorului materiale.
„În acest regulament sunt specificate toate categoriile de cetățeni care pot beneficia, mai mult decât atât acest regulament prevede acordarea ajutoarelor și în baza listelor. Această decizie a CMC, practic, a deblocat în mun. Chișinău această problemă privind acordarea ajutoarelor materiale. Orice persoană poate depune cerere la fiecare direcție teritorială de asistență socială, la Primărie, la consilieri municipali. În prezent, avem peste 1000 de cereri, depuse de la începutul anului, care, cred că, săptămâna viitoare vor fi examinate. Acest regulament are foarte multe facilități și a fost aprobat în favoarea cetățenilor, fiindcă înainte chiar când depuneau cererea la Fondul municipal erau purtați pe drumuri, luni întregi, iar acum va fi mult mai ușor”, a precizat Ceban.
Socialista a menționat că regulamentul a fost aprobat de toate fracțiunile din CMC, cu excepția liberalilor.
Dina Roșca