Locuitorii raionului Florești vor avea acces, de astăzi, la servicii publice prestate conform principiului ghișeului unic, informează Provincial.
În cadrul deschiderii oficiale directorul Agenției Servicii Publice, Sergiu Railean, a anunțat că pe lângă prestarea serviciilor publice din domeniile de activitate ale Agenției, în curând ASP va elibera și acte permisive.
Menționăm că Ghișeul Unic din Florești oferă o multitudine de avantaje celor aproximativ 77 de mii de locuitori ai raionului. În cadrul centrului, cetățenii vor beneficia de servicii publice în condiții moderne și timpi restrânși. Cei 28 de angajați ai oficiului vor deservi cetățenii în toate domeniile de activitate ale Agenției, precum: evidența și documentarea populației, înregistrarea și licențierea unităților de drept, înregistrarea și evaluarea bunurilor imobile.
Dina Roșca