Pentru că suntem în plin sezon al cireșelor amare, îți propunem în cele ce urmează o rețetă de dulceață ușor de preparat și foarte gustoasă, care să îți amintească de dulceața din borcanele bunicii.
Sigur, n-o să te mințim, există și o etapă mai complicată a preparării acestei dulceți, și anume eliminarea sâmburilor din cireșele amare.
Ingrediente necesare preparării dulceții de cireșe amare
700 g cireșe amare fără sâmburi
700 g zahăr
3 felii de lămâie
Cum se prepară dulceața de cireșe amare
Pentru început, spală bine cireșele și usucă-le într-un prosop. Apoi îndepărtează sâmburii. Taie cele trei felii de lămâie în triunghiuri de aproximativ 5 mm grosime. Pune cele două ingrediente într-un recipient și adaugă peste ele zahărul, apoi introdu recipientul la frigider pentru aproximativ 4 ore.
La capătul celor 4 ore, scurge siropul lăsat într-o cratiță și pune-l să fiarbă 10 minute. Adaugă cireșele amare și continuă fierberea dulceții încă aproximativ 30 de minute la foc mediu. După scurgerea timpului, încearcă dacă dulceața este închegată. Pentru aceasta, scoate o linguriță de dulceață din vasul în care fierbe și las-o pe o farfurioară rece. Dacă este legată, poți opri fierberea. Dacă nu este închegată, mai continuă fierberea câteva minute.
Când dulceața de cireșe amare este gata, introdu-o în borcane cu filet sterilizate, fără a o lăsa să se răcească. Depozitează apoi borcanele într-un loc răcoros și neapărat cu capacul în jos, această poziție fiind necesară pentru vidare.
Sursa: avantaje.ro