Cooperarea pe dimensiunea aviaţiei civile între Republica Moldova și Croația a fost discutată în cadrul unei întrevederi ai reprezentanților Autorităților Aeronautice ale ambelor state.
Întrevederea a avut loc în contextul celei de-a doua reuniuni a Comisiei mixte moldo-croate pentru integrare europeană.
Oficialii au discutat despre competențele, responsabilitățile și prioritățile instituțiilor din ambele state în ceea ce ține de implementarea celor mai bune practice mondiale în domeniul reglementării sectorului aviației civile și asigurarea unui nivel înalt al siguranței zborurilor.
În acest context, Damir Mika, training manager în cadrul Autorității Aeronautice Civile al Croației a făcut o prezentare privind reforma instituției, iar un aspect aparte a vizat experiența țării sale în domeniul reglementării dronelor, subiect care este atât pe agenda instituțiilor europene cât și a organizațiilor internaționale din domeniul aviației civile. Damir Mika a informat cum are loc în Croația procesul de autorizare a zborurilor fără pilot, instruirea utilizatorilor de drone prin workshopuri cu implicarea inclusiv a instituțiilor interesate.
De asemenea, expertul croat a vorbit despre modul în care funcționează mecanismul de monitorizare a politicilor implementate, dar și proiectele europene în domeniul aviației civile.
Directorul Autorității Aeronautice Civile al Republicii Moldova, Radu Bezniuc, a punctat la rândul său că, la capitolul reglementării dronelor, în Croația sunt multe aspecte similare cu cele propuse de către AAC al RM, fiindcă instituțiile se ghidează de aceleași directive. Părțile au mai evidențiat importanta implementării în continuare a proiectelor europene în domeniu, inclusiv a celor sub egida EASA.
În contextul intenției de cooperare anunțate, au fost stabilite direcțiile prioritare ce vizează domeniul aviației civile, inclusiv de preluare a experienței croate privind aspectele discutate.
Dina Roșca