Comisia Electorală Centrală (CEC) a venit cu unele informații și precizări cu privire la examinarea cererilor de demisie ale primarilor municipiilor Bălți și Chișinău, informează Provincial.
Într-un comunicat de presă, CEC menționează că, în conformitate cu prevederile art. 39 alin. (11) din Legea nr. 436 din 28 decembrie 2006 privind administrația publică locală, secretarii consiliilor municipale respective au comunicat Comisiei Electorale Centrale despre faptul că primarul municipiului Chișinău, Chirtoacă Dorin, și primarul municipiului Bălți, Usatîi Renato, și-au dat demisia.
„Adresa din partea secretarului Consiliului municipal Chişinău a fost înregistrată la Comisie în data de 19 februarie 2018, iar cea trimisă de secretarul Consiliului municipal Bălți a fost recepționată de Comisie la data de 20 februarie 2018. Potrivit art. 150 alin. (1) din Codul electoral, alegeri locale noi au loc dacă primarul a demisionat, iar în conformitate cu alin. (3) al aceluiași articol, data alegerilor noi se stabileşte de către Comisia Electorală Centrală în termen de cel mult 30 de zile de la data constatării circumstanțelor sus-menționate, cu cel puţin 60 de zile înainte de ziua alegerilor, cu condiția că alegerile noi vor avea loc concomitent cu alte alegeri locale noi deja stabilite, de cel mult 2 ori pe an, primăvara şi toamna. Comisia Electorală Centrală a stabilit deja pentru data de 20 mai 2018 desfășurarea alegerilor locale noi în alte 5 localități”, se spune în comunicat.
Potrivit CEC, în prezent, se examinează demersurile depuse, inclusiv face o estimare a cheltuielilor necesare pentru organizarea alegerilor locale noi în municipiile Bălți și Chișinău, „care nu sunt planificate în bugetul de stat, după care va lua decizia privind alegerile locale noi în cadrul unei ședințe publice, cu respectarea termenelor legale sus-menționate”.
Dina Roșca