Parohul Maxim Melinti, în cadrul unei postări pe o rețea de socializare, a comunicat care ar fi acțiunile sale cu privire la clădirea Președinției, dacă ar fi președintele Republicii Moldova, informează Provincial.
„Dacă ași fi eu președintele Republicii Moldova ași oferi clădirea președinției tineretului nostru. Să fie creată acolo Academia Prezidențială, finanțată de președinte, care ar adăposti o Bibliotecă modernă, Centrul de studii gratuite pentru copiii talentați din suburbii și din familii cu venituri mici, fără părinți sau monoparentali”, a menționat Parohul.
Prin urmare, el s-a referit și la situația din satele Republicii Moldova.
„Avem sate fără școli, fără perspectivă pentru copiii, fără un viitor clar și prosper a multor cetățeni! E mai ușor să investești în cabinete, birouri și birocrație! Poate e timpul să investim în educația copiilor și tinerilor noștri?”, s-a întrebat Parohul.
Menționăm că, zilele trecute sediul Președinției a intrat în reparație și va fi renovată de o companie de construcţii din Turcia. Astfel, sediul va fi inaugurat pe 27 august, de Ziua Independenţei Republicii Moldova.
Dina Roșca