Candidatul Partidului Popular din Republica Moldova (PPRM) la șefia capitalei, Maxim Brăila, susține că viitorul nu se obține prin indiferență, ci – prin lupta politică.
În cadrul unei conferințe de presă, Maxim Brăila a declarat că a fost și el alături de alți tineri la proteste, dar există și alte instrumente prin care se poate impune propriul punct de vedere.
„Unul dintre aceste instrumente este votul. Prin votul nostru facem alegerea pe care noi ne-o dorim, prin vot aducem mai multă democrație, prin vot aducem Europa acasă, prin vot corect facem așa ca tinerii să rămână în țară. Însă este neglijat de tineri, dat fiind prezența scăzută la vot. Prin această decizie – de a fi exponentul tinerilor în alegeri, vreau să înțelegeți că mi-am asumat o sarcină foarte dificilă. Mizând pe sprijinul tinerilor și înțelegerea acestora, îmi asum sarcina de a aduce la urnele de vot pe cei care de multe ori nu au participat la vot. Sunt conștient de complexitatea acestui angajament”, a precizat el.
Totodată, Maxim Brăila a menționat că și-a gândit și promovat platforma electorală pornind de la necesitățile și problemele tinerilor, de la soluțiile pe care le vede.
„Eu sunt tânăr și gândesc la fel cum și ceilalți tineri. Vreau exact aceeași ce își doresc tinerii în RM. Dovada sunt majoritatea tezelor din programul meu electoral, program în care arăt că Chișinăul trebuie să devină un oraș al tinerilor. Tinerii să fie acei care înving în lupta cu corupția, vor avea de lucru acasă, o să trăiască într-un oraș curat, modern și european. Pledez pentru o variantă de promovare a tinerilor cărora nu le este frică să se implice în procesul decizional, în lupta politică. Pe 20 mai este important ca dvs. să vă prezentați la urnele de vot, să votați pe cine credeți de cuviință. Eu cred în tineri, cred în Chișinău”, a conchis Brăila.
Dina Roșca