Candidatul Partidului „Democrația Acasă” la Primăria Chișinău, Vasile Costiuc, în cadrul unei conferințe de presă, a comunicat despre necesitatea identificării unui program unic de administrare a Chișinăului, informează Provincial.
„Pe 21 martie a avut loc o masă rotundă a Mișcării Civice europene și au participat la acea masă mai multe formațiuni politice. Subiectul a fost identificarea unui candidat unic pentru funcția de primar, dar și pregătirea pentru alegerile parlamentare din toamna anului curent. Pentru că s-au început discuțiile cu câțiva candidați înaintați deja, a fost imposibilă identificarea unui candidat comun. Trebuia inițiată discuția mai devreme și probabil existau toate șansele pentru o formulă inteligentă pentru un singur candidat”, a precizat acesta.
În același timp, Costiuc a venit cu un apel, adresat formațiunilor politice de dreapta. „Noi propunem o masă rotundă, în cadrul căreia să participe toți candidații europeni, iar, în rezultat, să avem un program unic de administrare a Chișinăului. Prin urmare, acest program să fie subsemnat de toți candidații europeni, iar în turul doi cel care va ieși candidat de dreapta, va avea suportul semnatarilor. Prin acest gest vom transmite societății că avem capacitatea de a identifica o soluție”, a conchis el
În acest fel, Costiuc a comunicat oferit câteva detalii privind locul desfășurării dialogului comun. „Noi nu vrem să fim tratați ca partid care a luat în avans o idee. Noi lansăm un dialog deschis civilizat, fără a impune pe cineva. Propunerea noastră este să organizăm această masă la primărie, însă locul și ziua urmează să fie stabilit de comun acord”, a menționat Costiuc.
Candidatul a vorbit, la modul practic, cine sunt invitații la masa de dialog. „Toți în afară de partidul lui Dodon și Șor. Candidații independenți, în această campanie, nu sunt independenți, sunt candidați partidului. Silvia Radu va fi invitată, fiindcă ea se identifică ca și candidat de dreapta. Dacă Silvia Radu ajunge în turul 2 înseamnă că municipiul acesta nu mai are nici o șansă să arate ceva pentru noi”, a precizat el.
Mihaela Conovali