Reprezentanții Biroului politici de reintegrare, astăzi, au participat la platforma comună de dialog, organizată de Asociația Promo-LEX, având ca participanți autoritățile publice locale și fermierii care dețin terenuri agricole după traseul Rîbnița-Tiraspol, informează Provincial.
Ședința s-a petrecut în sediul consiliului raional Dubăsari. Subiectul discuției s-a axat pe respectarea drepturilor de proprietate, posesie și folosință asupra terenurilor menționate.
Totodată, s-a prezentat delimitarea dintre aspectele ce poartă un caracter juridic și acțiunile realizate în procesul de negocieri, care au un alt principiu de reglementare.
Potrivit unui comunicat al Guvernului, astfel de platforme comune vor continua să aibă loc, unde vor fi abordate și alte subiecte cum ar fi: libera circulație, dreptul la educație, etc.
Dina Roșca