Președintele raionului Criuleni, Veaceslav Burlac, a comunicat despre o vizită la București, în cadrul căreia s-a discutat despre o reuniune a Autorităților Publice Locale (APL) de nivelul II din România și Republica Moldova, informează Provincial.
„O vizită extraordinară la București… Am avut un deosebit prilej de a discuta cu dl Paul Stănescu, Viceprim-ministru, Ministrul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice a României. Am pus în discuție un șir de probleme, inclusiv cele ce țin de cooperarea dintre APL de pe ambele maluri ale Prutului. Am găsit oportună o reuniune a Autorităților publice locale de nivelul doi din România și Republica Moldova”, a precizat Burlac.
Prin urmare, președintele raionului s-a referit și la intensificarea susținerii pe diferite dimensiuni dintre cele două state. „La fel am discutat și despre necesitatea intensificări susținerii pe diferite dimensiuni, cum ar fi: instituțiile de învățământ școlar și preșcolar, asigurarea acestora cu transport și multe altele”, a conchis el.
Dina Roșca