Facultatea de Istorie și Filosofie, USM, în parteneriat cu Asociația Studenților Creștini Ortodocși, organizează o Seară duhovnicească cu Preacuviosul Părinte Arhimandrit Nicodim (Petre), Consilier al Sectorului de Misiune, Statistică şi Prognoză Pastorală al Arhiepiscopiei Iaşilor, anunță tineretulortodox.md.
Părintele vine cu tema: ”Frica – îngrădire a libertății”, prin care va încerca să prezinte remediile duhovnicești în depășirea fobiilor cu care se confruntă omul de astăzi.
Părintele Nicodim, fiind experimentat în lucrul cu adolescenții și tinerii, va încerca să vină cu sfaturi utile în special pentru aceștia, care adesea sunt supuși riscurilor și pe care-i descoperim vulnerabili la atâtea provocări din jur.
Conferința este preconizată pentru 5 aprilie 2017, ora 18.30 în sala de conferințe, blocul II, USM.
Părintele arhimandrit a mai fost oaspetele nostru, mulți tineri l-au îndrăgit, iar această întrunire de suflet se înscrie în Săptămâna Tineretului Ortodox (3-9 aprilie).
Totodată, în vizita sa la Chișinău părintele se va întâlni cu peste 300 de studenți de la diverse instituții din capitală, împreună cu care vor aborda tema: ”Cultura – binecuvântare în viața omului”. Apoi va avea o lecție de instruire pentru un grup de voluntari implicați în activități educative și duhovnicești în rândul tinerilor.
Dina Roșca