Accident rutier la Galați, cu implicarea unui autocar cu cetățeni moldoveni
Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene informează despre faptul că la 28.09.2017, ora 00.15, lângă localitatea Tecuci, jud. Galaţi, România, un autocar cu cetăţeni moldoveni, care se deplasa pe ruta Bucureşti – Chişinău, s-a izbit violent de un automobil Daewoo Matiz, care a intrat pe contrasens, potrivit unui comunicat de presă.
Consulatul General al Republicii Moldova la Iaşi menţine legătura cu autorităţile competente române pentru stabilirea detaliilor acestui caz. Potrivit informaţiei parvenite de la autorităţile române, printre victime nu sunt înregistrați cetățeni ai Republicii Moldova.
În caz de necesitate, cetățenii moldoveni pot să contacteze Centrul de Apel al MAEIE: 0 800 909 90, 022 20 10 47, de pe teritoriul Republicii Moldova și +373 22 78 87 22, dacă apelul este efectuat din străinătate, precum și/sau Consulatul General al Republicii Moldova la Iaşi, tel.: +40 232 220 315.
Dina Roșca