Producătorii agricoli vor obține mai ușor acces la apele de suprafață pentru irigarea terenurilor. În acest sens, Guvernul a aprobat un proiect de lege care prevede o serie de modificări la unele acte legislative, inclusiv la Legea apelor.
Potrivit proiectului, producătorii agricoli vor avea dreptul să amplaseze prize de apă și instalații mobile pe terenurile adiacente râurilor sau bazinelor de apă pentru irigarea terenurilor. Anterior nu se permitea montarea instalațiilor mobile de captare a apei în acest scop.
De asemenea, a fost redusă lista actelor necesare pentru obţinerea autorizaţiei de mediu pentru folosirea apei pentru irigare. Astfel, au fost excluse paşaportul prizei de apă și contractul de transportare şi receptare a apelor uzate pentru epurare. Proiectul stabilește ca autorizațiile respective vor fi eliberate în termen maxim de 30 de zile, fără tergiversarea procesului.
Totodată, asociațiile utilizatorilor de apă vor putea primi în folosință gratuită nu doar sisteme de irigare, ci și sisteme de desecare, pentru ca să poată evacua, la necesitate, apa în exces din bazinele acvatice.
„Era o problemă şi o întrebare pe care o ridicau agricultorii de fiecare dată când aveam întruniri cu ei. Sper foarte mult cu aceste modificări să rezolvăm această problemă. Să înţeleagă toată lumea că lacurile, iazurile din Republica Moldova sunt orientate preponderent şi prioritatea numărul unu este irigarea, apoi creşterea peştilor şi tot aşa mai departe”, a spus Pavel Filip.
A fost completat și Codul contravențional cu sancțiuni pentru arendașii bazinelor acvatice care vor împiedica accesul producătorilor agricoli la amplasarea și utilizarea prizelor de apă pentru irigarea culturilor. Totodată, piscicultorilor le va fi interzisă evacuarea apei din bazinele acvatice pentru efectuarea diferitor lucrări, în favoarea reutilizării acesteia pentru necesitățile de irigare a producătorilor agricoli.
Dina Roșca