Odată cu încălzirea vremii și demararea lucrărilor de curăţarea a loturilor agricole de resturile de vegetaţie, dar și ieşirea tot mai frecventă a populaţiei la odihnă în sectoarele de pădure, aprinderea și lăsarea rugurilor nestinse sau fără supraveghere, toate acestea crează condiţii extrem de periculoase și favorizează izbucnirea incendiilor în păduri.
În acest context Agenția „Moldsilva” a emis un ordin intern prin care atenționează întreprinderile silvice subordonate, dar și populația să respecte normele antiincendiare.
Astfel este prevăzut un plan de acțiuni de prevenire a incendiilor care include: patrularea fondului forestier, în mod special în zonele şi perioadele de risc, iar în cazul declanşării unui incendiu să informeze instituţiile abilitate pentru localizarea şi stingerea incendiului; asigurarea eficientă a pazei pădurilor de incendii; dotarea și completarea subdiviziunilor cu mijloacele necesare de stingere a incendiilor în pădure; instalarea panourilor de avertizare şi popularizare în număr necesar, privind paza pădurilor; prevenirea şi stingerea incendiilor; accesul şi parcarea autovehiculelor în păduri.
Menționăm că majoritatea incendiilor forestiere pe teritoriul Republicii Moldova sunt cauzate de neglijența umana, în special în perioadele secetoase, dar și schimbările climatice, creșterea temperaturii și riscurile de seceta ar putea spori suprafața pădurilor afectate de incendii.
Totodată, în zilele de odihnă și de sărbători, este intensificată paza pădurii, salubrizarea spațiilor din pădurile limitrofe căilor de comunicație, din preajma localităților și menținerea într-o stare sanitară și estetic satisfăcătoare.
În acest context, Agenția “Moldsilva”, atenționează populația care în perioada Sărbătorilor Pascale desfășoară activități de recreere în fondul forestier, să opteze pentru locurile special amenajate, inclsuiv din punct de vedere al siguranței antiincendiare. Și să aibă un comportament civilizat, iar după odihnă să nu lase deșeuri, ruguri aprinse în pădure.
Dina Roșca