ADR Nord și Consiliul raional Briceni identifică soluții pentru implementarea proiectului de eficientizare energetică a școlii sportive din Grimăncăuți.
Despre acest lucru s-a discutat în cadrul unei ședințe care a avut loc în incinta ADR Nord.
La întrunire au participat reprezentanți ai Consiliului raional Briceni și specialiști implicați în implementarea proiectului „Asigurarea eficienței energetice a clădirii Școlii-internat sportive din satul Grimăncăuți, raionul Briceni”, lansat de ADR Nord în 2017.
Până în prezent, la școala sportivă din Grimăncăuți au fost efectuate lucrări de termoizolare a pereților exteriori, au fost montate ferestre și uși exterioare și a fost reparat capital acoperișul. Totodată, a fost construită cazangeria și au fost efectuate lucrări de încălzire și ventilare. În acest scop, anul trecut au fost valorificați circa 3 milioane de lei, alocați din Fondul Național pentru Dezvoltare Regională (FNDR).
Proiectul urmează să fie finalizat în acest an, însă pentru realizarea lucrărilor de montare a sistemului de încălzire sunt necesare mai întâi un șir de lucrări de reparație interioară și construcția rețelelor inginerești, care ulterior să permită instalarea propriu-zisă a cazangeriei. Conform calculelor, bugetul pentru efectuarea unor astfel de lucrări se cifrează la aproximativ 1 milion de lei, bani pe care Consiliul raional Briceni nu i-a identificat.
Pentru a asigura finalizarea proiectului de la Grimăncăuți, planificată pentru acest an, Consiliul raional Briceni s-a angajat să formuleze demersurile ce se impun pentru a identifica sursele financiare necesare, astfel încât lucrările ulterioare să fie executate conform proiectului.
Valoarea totală a proiectului de eficientizare a școlii sportive din Grimăncăuți este de 6.191. 550 de lei, solicitați din FNDR. Consiliul Național de Coordonare a Dezvoltării Regionale (CNCDR) a aprobat alocarea a 2.039.211 de lei pentru lucrările planificate pentru anul 2018.
Dina Roșca