Pe 28 mai curent, Agenţia de Stat pentru Proprietatea Intelectuală (AGEPI) a semnat un Acord de cooperare cu Oficiul de Proprietate Intelectuală din Muntenegru (OPIM).
Semnarea a avut loc în cadrul vizitei Directorului general AGEPI, Lilia Bolocan, la Podgorica, vizită întreprinsă la invitația Directorului OPIM, Valentina Radulović – Šćepanović, în contextul celebrării a 10 ani ai Oficiului de Proprietate Intelectuală din Muntenegru.
Acordul dintre AGEPI și OPIM oferă un cadru de colaborare prielnic pentru realizarea schimburilor de experiență și bune practici în domeniul proprietății intelectuale, implementarea unor programe comune și coordonarea pozițiilor pe subiectele de interes reciproc în cadrul organizațiilor internaționale și regionale.
Pe parcursul vizitei, Directorul general AGEPI, Lilia Bolocan a avut ocazia să se familiarizeze cu activitatea Oficiului de Proprietate Intelectuală din Muntenegru, dar și să promoveze ultimele evoluţii și realizări în materie de protecţie şi respectare a drepturilor de proprietate intelectuală (PI) înregistrate în Republica Moldova. În cadrul întâlnirii dintre Directorul general AGEPI cu omologul său din Muntenegru au fost, de asemenea, identificate direcţiile prioritare ale colaborării dintre cele două oficii.
Directorul general AGEPI a participat la ceremonia de aniversare a 10 ani ai OPIM, eveniment la care au fost prezenți oficiali de rang înalt ai Guvernului de la Podgorica, reprezentanți ai organizațiilor internaționale de specialitate și oficiilor naționale de proprietate intelectuală.
Menționăm că, prima întrunire la nivel de Directori ai AGEPI și OPIM a avut loc la inițiativa AGEPI, la Chișinău, în perioada 17-18 noiembrie 2017. În cadrul respectivei întruniri, părțile au decis să-și unească eforturile în vederea modernizării sistemului de proprietate intelectuală, în special în contextul procesului de integrare europeană parcurs de cele două țări.
Dina Roșca