Elizabeth Seuling, Director Executiv al Lumos SUA, a efectuat o vizită de lucru în raionul Ialoveni. Vizita a inclus o masă rotundă cu preşedintele raionului Ialoveni, Anatolie Dimitriu, Şefa Direcţiei Asistenţă Socială, Protecţie a Familiei, Maria Tîrgoală, Şefa Direcţiei Generală Educaţie, Galina Nița și Vicedirectorul Centrului de Sănătate Ialoveni, Galina Vîrtosu.
Au fost puse în discuţii, rezultatele obţinute în cadrul implimentării Reformei sistemului rezidenţial de îngrijire a copilului din raionul Ialoveni, dezvoltarea serviciilor alternative de îngrijire şi servicii de educaţie incluzivă, şi provocările cu care se confruntă în acest proces.
Preşedintele raionului a menţionat importanţa lucrului de capacitare a abilităţilor parentale în lucrul cu copii. La fel a fost evidenţiată semnificaţia formării continuuă a specialiştilor şi dezvoltării serviciilor alternative de îngrijire şi educaţie incluzivă. Ca impediment, în realizarea eficientă a obiectivelor în protecţia socială a copiilor, a fost menţionată fluctuaţia cadrelor.
A fost prezentat Planul naţional de acţiuni pentru anii 2017-2021, privind implimentarea Strategiei pentru protecţia copilului pentru anii 2014-2020, perspectivele şi condiţiile dezvoltării serviciilor sociale: Creşă socială, Servicii pentru tinerii ieşiţi din serviciile sociale de plasament, Centre de resurse pentru tineri, Locuinţă socială protejată, Locuinţă socială asistată, Servicii sociale pentru copii cu necesităţi emoţionale complexe şi crearea bazei metodologice de reglementare a acestor servicii.
După încheerea discuţiilor, oaspeţii au efectuat o vizită la grădiniţa “Licurici”, or.Ialoveni, cu practici de educaţie incluzivă, unde au făcut cunoştinţă cu serviciile oferite copiilor. Vizita a urmat la Liceul Teoretic ,,Petre Ştefănucă”, unde este dezvoltată Unitatea Educaţie Incluzivă, fiind prezentate serviciile educaţionale oferite copiilor cu dizabibităţi severe.
Dina Roșca