Astăzi, 19 ianuarie 2018, la orele 9:00 a avut loc cea de a 4-a ședință a Celulei de Criză, create de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) al MAI în cadrul subdiviziunilor IGSU din municipiul Cahul, menite să monitorizeze situația pe traseele și localitățile din țară și să întreprindă măsuri de intervenție în cazuri de urgență, informează Provincial.
Potrivit unui comunicat de presă, la ședință au participat reprezentanți ai Consiliului raional Cahul, Drangoi Sergiu, vicepreședintele raionului Cahul și Taragan Alexandru, șef Direcția construcții, drumuri și dezvoltare teritorială. În cadrul ședinței a fost examinată situația la moment pe raion, ce ține de domeniile drumuri, energie electrică, învățământ și servicii medicale.
Consiliul raional Cahul informează cetățenii raionului Cahul, că la moment toate drumurile locale, raionale și naționale din perimetrul raionului sunt curățate, prelucrate cu material antiderapant și practicabile pentru transportul auto, cu excepția drumului de acces către comuna Doina, la care la ora actuală încă se efectuează lucrări de deszăpezire.
Cu privire la conectarea localităților raionului la energia electrică, Consiliul comunică următoarele: 85 % din localitățile raionului au fost reconectate la rețeaua de energie electrică, cu excepția: com. Burlacu, s. Iujnoe, S. Alexandrfeld, com. Burlăceni, parțial s. Cotihana și com. Manta. Furnizorul de energie electrică ”Gas Natural Fenosa” efectuează lucrări în teren, astfel localitățile sus menționat vor fi reconectate la rețea pe parcursul zilei de astăzi.
Pe parcursul zile de 18 ianuarie și nopții spre 19 ianuarie, au fost înregistrate 71 apeluri ale cetățenilor în necesitatea serviciilor medicale de urgență, care au fost soluționate și cetățenii au primit îngrijirile medicale necesare în proporție de 100 %.
La ora actuală, practic, toate instituțiile de învățământ activează în regim normal, cu excepția următoarelor: Liceul Teoretic ”A.Donici” din or. Cahul, gimnaziul ”S. Esenin” din s. Alexanderfeld și grădinițele din s. Iujnoe și s. Burlăceni.
Consiliul raional Cahul monitorizează permanent situația din teritoriu, pentru a întreprinde măsurile necesare remedierii situațiilor create din cauza condițiilor meteorologice grele, și îndeamnă cetățenii raionului Cahul să manifeste prudență, și în caz de urgență, să apeleze după ajutor, sunând la Serviciul de Urgență 901.
Elena Ivanov