Primarul orașului Hâncești, Alexandru Botnari, în cadrul unui interviu pentru Provincial.md, a vorbit despre ce l-a determinat să renunțe la afaceri și să vină în fruntea Primăriei localității în anul 2003, acum fiind la cel de-al patrulea mandat.
„În 2003, aveam doar 33 de ani, pe atunci eram cel mai tânăr primar, după aceasta au mai venit și alți colegi primari tineri. Eu până în 2003 am făcut business, am dezvoltat afaceri. În 2003, când am văzut cine sunt candidații la funcția de primar al orașului, mi-am dat seama că în orașul Hâncești nu se va schimba nimic. Aici am hotărât să las afacerile și să mă dedic lucrurilor publice. Eu, cred că, cetățenilor le rămâne să decidă, e la fel ca într-o familie. Lucrurile sunt foarte simple, numai că deciziile ar trebui să fie corecte”, a conchis el.
În cadrul interviului, Alexandru Botnari, a vorbit și despre cât de importantă este apartenența politică pentru un primar, care sunt problemele ce trezesc îngrijorări în rândul locuitorilor localității, dar și alte aspecte importante.
Interviul va fi publicat mâine pe www.provincial.md.
Mihaela Conovali