La Soroca a avut loc un eveniment festiv dedicat împlinirii a 30 de ani de la înființarea fostei școli nr.4, actualmente Liceul teoretic „Ion Creangă” din Soroca. Prezenți cu această ocazie la festivitate au fost reprezentanții administrației publice locale, managerii școlilor din localitate, foști absolvenți, pedagogi, elevi și părinți. Oaspeți de onoare au fost delegațiile Liceului Pedagogic „Spiru Haret” și Colegiului Național „Mihai Eminescu” din Buzău, România. Toți oaspeții au fost întâmpinați cu pâine și cu sare, precum și în ritm de muzică instrumentală, interpretată de elevii Colegiului de Arte din municipiu.
La eveniment au fost menționați foștii dascăli, dar și actualii, care și-au adus aportul la dezvoltarea școlii, fiind apreciați cu diplome din partea Direcției Învățământ.
De asemenea, directorul liceului, Anatolie Iavorschi, a numit câțiva din elevii care au obținut locuri de frunte la olimpiade și diverse concursuri extrașcolare. După spusele sale, ei sunt mândria instituției. „Școala noastră și-a adus o importantă contribuție la dezvoltarea socială și culturală a orașului și raionului Soroca. De-a lungul anilor au fost promovate tradiții de mare valoare în domeniul instruirii și educației. În pofida greutăților prin care am trecut, lipsa energiei electrice și termice, salariilor neachitate cu lunile sau achitate prin produse alimentare, școala a devenit sprijinul de încredere pentru fiecare copil”, a declarat în discursul său, managerul instituției de învățământ. Potrivit lui, în ultimii ani au fost investite 6 mln de lei în reparații și schimbarea feței liceului, o parte din această sumă venind din partea Consiliului raional.
Alături de colegii din Soroca, au fost și profesorii de la Colegiul Național „Mihai Eminescu” din Buzău, cu care Liceul „Ion Creangă” a încheiat un parteneriat de colaborare.
Pe lângă daruri și cadouri de suflet oferite gazdelor, oaspeții din România au precizat faptul că acordul este pentru o perioadă de 3 ani de zile. Conform programului, urmează ca la rândul ei, delegația din Soroca să viziteze orașul Buzău și să asiste la mai multe activități cultural-educative, organizate de colegii de peste Prut. O deplasare în acest sens este planificată în viitorul apropiat.
După recenta sa lansare de carte, scriitorul Mihai Sălcuțan revine de fiecare dată cu drag la Soroca.
sursa: observatorul.md