Vineri, 12 februarie, Primăria oraşului Cahul a organizat masa rotundă „Perspectivele de reabilitare şi dezvoltare a Zonei de odihnă şi agrement Lacul Sărat”. Scopul activităţii a fost de a informa consilierii şi alţi cetăţeni interesaţi despre stadiul de implementare a acestui proiect important pentru oraşul nostru şi solicitarea opiniilor în privinţa perspectivelor de dezvoltare a întregii zone.
În cadrul activităţii, Dl Eugen Lupaşcu, reprezentantul Agenţiei de Dezvoltare Regională Sud a prezentat istoricul realizării acestui proiect, din sursele Fondului Naţional de Dezvoltare Regională. Primarul oraşului, Dl Nicolae Dandiş, care şi a moderat evenimentul, a menţionat principalele probleme în procesul de implementare, situaţia privind concesionarea zăcămîntului, care ţine de competenţa Guvernului şi acum este în proces de examinare. De asemenea a fost prezentată o schiţă de proiect de amenajare a zonei, prevăzută în prima etapă a proiectului, asupra căruia participanţii au avut posibilitatea să se expună şi să vină cu propuneri.
Un alt subiect discutat a fost şi despre forma de organizare juridică şi de gestiune ulterioară a Lacului Sărat. Primăria oraşului Cahul, va ţine cont de propunerile şi opiniile exprimate, în acţiunile de implementare a proiectului şi de formulare a proiectelor de decizie care urmează să fie luate.