Zi deosebită pentru 44 de copii care își petrec vacanța la tabăra de zi din localitatea Taraclia, Căușeni. Aceștia au avut parte de o excursie la Inspectoratului de poliție Căușeni, sediul Direcție Situații Excepționale, iar la final au admirat frumusețea Mănăstirii “Marta și Maria” din raionul Căușeni, informează IGP.
IP Căușeni s-a transformat pe cîteva ore într-o adevărată lume a copiilor. Aceștia au probat echipamentul de protecţie al poliţiştilor și salvatorilor, simțind pe propria piele cum e să fii polițist sau salvator. Totodată au primit lecţii practice despre felul în care trebuie să se comporte în caz de pericol.
De asemenea, copiii au fost familiarizați atît de polițiștii de la Căușeni cît și colegii acestora de la patrulare despre modul de recepţionare şi înregistrare a apelurile parvenite de la cetăţeni, fiindu-le demonstrate mijloacele tehnice şi automobilele de serviciu.
Mai mult decît atît, copiii au avut parte de un program interactiv, fiind prezentate diverse aplicații de către angajaţii Serviciului Protecției Civile și Situații Excepționale privind intervenția împotriva incendiilor, înecurilor precum și alte situații de risc, cu indicarea numerelor de telefoane la care pot apela imediat atunci cînd se află în primejdie pentru acordarea ajutorului necesar.
Astfel, polițiștii au îndrumat tinerii la alegeri sănătoase în viață, la alternative de petrecere a timpului liber într-un mod constructiv.
Excursia copiilor s-a încheiat cu vizita la Mănăstirea “Marta și Maria”.
IGP precizează: Acţiuni similare se desfăşoară în permanență în toate inspectoratele din ţară, iar scopul acestora este de a sensibiliza copiii pentru a spori nivelul lor de siguranţă și ai învăța cum să se protejeze de eventualele pericole.
Diana Munteanu