Vă spunem astăzi povestea tristă a unui campion naţional la sambo şi lupte libere. La 13 ani, Grigore Albu din satul Mănoileşti, raionul Ungheni se numără printre cei mai buni sportivi, însă se pare că viaţa a fost dură cu el şi familia lui. Întreaga copilărie i-a fost marcată de scene violente din partea tatălui său. Împreună cu mama şi fraţii lui au avut curajul să evadeze, iar acum stau cu chirie într-o locuinţă veche care stă să cadă. Impresionaţi de povestea de viaţă a tânărului, câţiva antreprenori din JCI Ungheni au decis să-l ajute.
Într-o curte sărăcăcioasă, patru fraţi, împreună cu mama lor trebăluiesc într-o bucătărie improvizată. Grigore este cel care ne-a întâmpinat. Este destul de timid, dar e mândria familiei lui.
E un băiat exemplu și un învingător cu merite. Are o întreagă colecție de medalii pe care le-a câştigat la campionate şi concursuri.
E puternic pe ringul de luptă, dar cu ceva timp în urmă i-a fost dat să trăiască o adevărată dramă. Propriul tată e cel care le-a făcut viaţa un adevărat calvar, cu un caracter violent prin care și-a marcat copiii, dar și fosta soție.
De 3 ani locuiesc cu chirie, iar primăria locală nu a reușit încă să le întindă o mână de ajutor.
În fiecare zi, Grigore face naveta spre un alt sat, unde se află şcoala sportivă. Nu lipsește de la nici o oră. E responsabil și disciplinat, fiindcă viaţa l-a maturizat mult prea devreme.
Impresionați de povestea campionului junior, JCI Ungheni a decis să-l ajute. Membrii asociației au organizat un show de forță pe o plajă de pe malul Prutului din Ungheni unde publicul a putut admira procedee din luptele libere între campionii Moldovei.
Multiplul campion național la box Octavian Țîcu care cu 19 ani în urmă a reprezentat Republica Moldova la Jocurile Olimpice de vară a organizat un master class de box pe plajă, dar a făcut şi o donaţie de carte.
Persoanele care vor să-l ajute pe Grigore o pot face la contul de mai jos:
BANCA DE ECONOMII
Filiala ungheni
Subdiviziunea 46/1
Cont bancar MDL 79546
Pe numele Albu Elena Vasilii
sau pot suna la numărul 060 47 47 29
Sursa: jurnaltv.md