Prima lansare de carte a judecătorului unghenean Vasile Lupu, el și cunoscut cantautor, a avut loc, vinerea trecută, la Biblioteca publică ”Dimitrie Cantemir” din Ungheni. O atmosferă caldă, cu oameni frumoși și sunet de chitară. Galbene gutui pe masă și, desigur, comoara fiecărui poet – cartea. Prieteni și celebri artiști cu rădăcini unghenene au fost prezenți la eveniment.
”De fiecre dată cînd e vorba de ceva nou, dar mai ales de un proiect de suflet, am emoții mari”, a recunoscut, chiar în debut, protagonistul evenimentului.
Cu proaspăta sa carte în mînă, numită ”Crez”, Vasile Lupu a făcut o mărturisire în fața celor prezenți: ”Eu scriu de mult timp. Dacă stau să-mi amintesc, am început să scriu atunci cînd mi-au apărut pe lume copiii. Am scris cu ocazia fiecărui moment din viața lor. Grădinița, apoi școala lor m-au făcut să așez gînduri pe hîrtie. După aceasta a venit și legătura cu cosmosul, am început să scriu poezii din diferite perioade ale vieții. Nici un vers nu mi-a fost programat. Un om al creației niciodată nu-și programează poeziile și nici tema lor”.
Întrebat cum îmbină serviciul, care este mai puțin liric, autorul cărții a spus că pasiunea sa pentru scris îl ajută să se relaxeze după o zi grea de muncă. ”Nu sînt eu o excepție. Și Topîrceanu sau Bacovia au făcut juridică”, a remarcat Vasile Lupu, după care a continuat: ”Pasiunea de a scrie e cea mai importantă pentru mine. Cînd vin acasă, obosit și cu emoții diferite, iau chitara și pixul și astfel mă odihnesc”.
Ideea de a-și aduna poeziile într-o carte i-a venit judecătorului Vasile Lupu cu opt ani în urmă. ”Am început să mă gîndesc la realizarea acestui proiect de suflet, la îndemnul lui Vali Boghean și Viorel Burlcu. Anul trecut, după un concert pe care l-am organizat la Ungheni, alături de acești doi artiști, am trecut peste orice complexe ale unui om care scrie și am hotărît să editez cartea”, spune dînsul.
Iată că în toamna anului 2015, a ieșit de sub tipar volumul ”Crez”, semnat de Vasile Lupu-Cetireanu, adică, Vasile Lupu de la Cetirenii Ungheniului. Cartea conține 109 poezii și texte pentru cîntece, unele dintre ele de un lirism aparte. Aici se regăsesc și 50 de epigrame, însoțite de caricaturile unui alt celebru artist unghenean, Victor Crudu, premiant a numeroase concursuri internaționale de caricatură. Cei doi, Vasile Lupu și Victor Crudu, sînt veri.
”E o idee interesantă de a combina epigramele lui cu ale mele caricaturi. Inițial, înțelegerea a fost alta, eu vedeam lucrurile puțin diferit. Data următoare cred că epigramele lui vor însoți deja caricaturile mele, și nu invers”, a făcut o remarcă, zîmbind, Victor Crudu.
Prezent la eveniment, interpetul Vali Boghean a ținut să-l felicite într-un mod speicifc pe bădița Vasile, așa cum obișnuiește să-i spună – printr-un șir de cîntece.
”M-au inspirit totdeauna poeziile lui. Ceea ce ne-a apropiat este sentimentul de drgoste pentru mama, părinți, țară. Să știți că, în afară de un pahar de vin la care se întîlnesc bărbații, ceea ce îi mai leagă este și muzica. Noi ne rugăm prin cîntec”, a menționat Vali Boghean.
”Pentru mine, Vasile Lupu e ca o făclie care răspîndește lumina prin ceea ce face la Ungheni. Slavă Domnului că a rămas aici și menține echilibrul care, uneori, e mai veritabil decît la Chișinău”, a menționat și un alt oaspete important, compozitorul și interpretul Viorel Burlacu. Cel care a scris prefața cărții, un alt unghenean celebru, pictorul Victor Cobzac, l-a felicitat public pe Vasile Lupu și i-a adus doar cuvinte de laudă. ”La cîte profesii are, nu se leagă de creierul meu cum ar putea să și scrie. Dar scrie și, atunci cînd pătrunzi în sensul poeziilor sale, descoperi frumusețea sufletului”, a accentuat dînsul.
Nici autoritățile locale nu au fost indiferente de evenimentul respectiv. A fost prezentă Iulia Pancu, șefa Direcției Educație, a fost prezent și Petru Langa, viceprimarul orașului Ungheni. Nu a lipsit nici cel care a contirbuit în mod direct la editarea cărții – Gabriel Chiciu, prof. universitar, doctor inginer, el și consilier editorial, și secretar editorial, și chiar autor al copertei acestui volum. Cartea a fost editată la Iași, la editura ”Mega-Mix”. ”A fost o muncă plăcută cu autorul”. a recunoscut dînsul, menționînd, totodată, că a rămas profund impresionat de lansarea de la Ungheni. ”Am rămas uimit de căldura și participarea oamenilor de aici. Am mai fost la lansări, în România, dar acolo sînt mai reci și mai calme. Aici a persistat multă căldură sufletească”, a specificat oaspetele ieșean.
Sursa: expresul.com