Aprovizionarea cu apă potabilă este una dintre problemele cele mai dureroase ale orașului Basarabeasca. Mai mult decât atât, vara și iarna locuitorii primesc apă potabilă conform graficului, iar cea mai mare parte a orașului riscă în general să rămână fără apă. Această problemă este cauzată, în mare parte, de situația financiară grea a întreprinderii locale „Apă-Canal”, care are datorii de stat de peste 4 milioane de lei, potrivit unui comunicat al IPRE.
Despre soluțiile ieșirii din aceste dificultăți și ce trebuie să facă autoritățile s-a discutat în cadrul celei de a VII-ea dezbatere TV „Focus Regional”, care a fost produsă și difuzată, săptămâna trecută, de postul „BAS TV” din Basarabeasca. Invitații emisiunii, Nicolai Nicolaev, reprezentantul Consiliului or. Basarabeasca, Valentin Cimpoieș, primarul localității și Victor Cîrboba, președintele Consiliului cetățenilor orașului şi-au prezentat viziunile privind căile de soluționare a problemei aprovizionării cu apă potabilă a localității, precum și găsirea surselor de finanțare a întreprinderii „Apă Canal”.
De asemenea, în cadrul dezbaterii TV au fost prezentate mai multe reportaje, iar în a doua parte a emisiunii cetățenii au avut posibilitatea să sune în direct și să acorde întrebări invitațiilor din studiou.
Primul reportaj a fost despre situația catastrofală a întreprinderii „Apă Canal”, care din cauza datoriilor și a utilajului învechit furnizează apă potabilă cetățenilor pe ore. Al doilea material a fost realizat din orașul vecin Comrat, unde autoritățile au reușit să soluționeze această problemă, cauza fiind furturile din interiorul companiei de furnizare a apei.
Dina Roșca