Festivalul naţional interpenitenciar „Evantai cultural” ediția a IV-a 2015, cu genericul “Europa la noi acasă” a luat start vineri, 24 aprilie 2015, la Penitenciarul nr.3-Leova.
Cei 8 deținuți, participanţi în cadrul festivalului au pregătit un program divers ce a cuprins atît cîntece, monologuri, scenete comice cît şi poezii din creația proprie.
Astfel, prezentările acestora, pe cît de haioase, pe atît de actuale, au făcut spectatorii să reflecteze asupra viitorului european, valorilor europene şi aportului propriu la prosperarea ţării.
Pe parcursul anului, ştafeta festivalului naţional interpenitenciar „Evantai cultural” va fi transmisă consecvent dintr-o instituţie de detenție în alta, drept simbol al perpetuării valorilor cultural-artistice.
Următoarea instituție care va prelua stafeta de la Penitenciarul nr.3-Leova va fi Penitenciarul nr.6-Soroca.
Arbitraţi de un juriu echidistant, alcătuit din reprezentanții societăţii civile şi angajații DIP, echipele vor fi apreciate după merit. Ediţia finală 2015 va reuni echipele învingătoare într-un spectacol inedit.
Menționăm că în Penitenciarul nr.3-Leova își ispășesc pedeapsa 380 de deținuți.
Dina Roşca