Poliția a stopat acțiunile de șantaj și amenințare cu moartea a unui tînăr de 22 de ani, domiciliat în raionul Strășeni, care timp de o lună a fost șantajat de trei persoane cu vîrste cuprinse între 22 și respectiv 27 de ani, domiciliați în raionul Strășeni.
Astfel, la 22 noiembrie 2016, poliția a fost sesizată de un tînăr, care a declarat că în seara zilei de 11 noiembrie curent, a fost urcat cu forța, de trei persoane, într-un automobil, după care s-au deplasat într-un sector din orașul Străşeni, unde a fost amenințat cu moartea cu o armă de model neidentificat, sub un pretext inventat, precum că ar fi sustras bijuteriile din aur de la verişoara acestora, cerîndu-i să transmită în timp de două săptămîni, mijloace băneşti în sumă de 5 000 de lei.
În urma investigațiilor efectuate de ofițerii Inspectoratului Național de Investigații în comun cu angajații Direcției Generale Urmărire Penală, Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale și angajații BPDS ”Fulger”, la 24 noiembrie curent, a fost organizată operațiunea de reținere a suspecților.
Astfel, liderul grupului a fost reținut în timp ce primea bani, în sumă de 5000 de lei de la victimă. Ulterior, au fost reținuți și alți doi membri ai grupului criminal organizat, care se aflau în orașul Strășeni.
Datorită acțiunilor prompte ale poliției, acțiunile ilegale ale bănuiților au fost prevenite, suspecții fiind arestați pentru 30 de zile.
Ca urmare a perchezițiilor corporale și în automobil, au fost depistați banii care i-a primit din partea victimei în sumă de 5000 de lei și o armă pneumatică.
În acest caz, a fost inițiată o cauză penală în baza art. 189 alin. 3 Cod Penal al RM. Conform legislației, persoanele culpabile de șantaj se pedepsesc cu închisoare de la 7 la 10 ani.
La moment, sunt întreprinse măsuri de identificare a tuturor persoanelor care au avut de suferit în urma acțiunilor ilegale ale membrilor grupului menționat.
Elena Ivanov