Un şef de Secţie şi un medic traumatolog din cadrul Spitalului Raional Drochia sunt cercetaţi penal pentru corupţie de către ofiţerii DGT „Nord” a CNA şi procurori, fiind bănuiţi de implicarea în scheme infracţionale de extorcare sistematică de bani pentru eliberarea mai multor tipuri de certificate.
În primul caz, potrivit denunţătorului, şeful de Secţie, tot el, preşedinte al Comisiei cu privire la ordinea examinării medicale a conducătorilor de vehicule şi a candidaţilor pentru obţinerea permisului de conducere, în comun cu asistenta medicală, ar fi falsificat şi eliberat mai multe adeverinţe medicale pentru obţinerea permisului de conducere, precum şi avize narcologice pentru dreptul de a fi admis la cursuri de şoferi.
În cadrul investigaţiilor s-a stabilit că această schemă ar fi fost aplicată din 2010 pînă în prezent, cînd şeful de Secţie a fost prins în flagrant şi reţinut pentru 72 de ore.
În cel de-al doilea caz, tot în comun cu asistenta medicală, medicul traumatolog ar fi extorcat mijloace băneşti sub pretextul că ar putea determina membrii Consiliului Teritorial pentru Determinarea Dizabilităţii şi Capacităţii de Muncă să acorde un grad de invaliditate.
Astfel, în privinţa celor doi, au fost pornite două cauze penale pentru corupere pasivă şi respectiv, trafic de influenţă.
Dacă vor fi găsiţi vinovaţi, bănuiţii riscă o pedeapsă cu închisoare de la 2 la 10 ani cu amendă în mărime de la 60 000 la 160 000 lei şi/sau cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii publice sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 2 la 10 ani.
Elena Ivanov